joi, 25 aprilie 2013

Peugeot, Buillon, Paris

Acu' vreo luna si ceva am tras o fuga pana la Paris. E aciulea, peste gard. Si deoarece o prietena s-a oferit sa ma cazeze, si si-asa n-o mai vazusem de ceva vreme zic, nah, de ce nu?
Ma sui vineri dupa spital in Peugeotul meu negru cu patru roti, pornesc. Bai, frate, nici nu am pornit bine, ca m-am trezit in Belgia. Da' nu oricum! Pai stati sa vedeti!
Am GPS. Da' jmeker-GPS, nu asa! Mai, fetzi-logofetzi, ma baga pe niste coclauri de ma intreb daca nu cumva gasesc usa catre purgatoriu in urmatoarele 10 minute.
Asaaaa! Si intru eu in Belgia pe un glorios drum de tara lat cat spinarea de tantar si neted ca palmile lu' Greuceanu. Sa-mi rup suspensiile, ce sa mai. Insa cireasa de pe pupaza nu au fost gropile, nuoooo! Am nimerit in plin sezon agrar, mai precis, sezonul de stropit cu balegar. Pai da, ca astia de pe aici practica ingrasarea naturala, adica aduna balega, o amesteca cu apa si o stropesc pe campuri si ogoare. Nu zic ca e rau, din contra, foarte destept. Dar! Am crezut ca ma colabez in autoturism. Da' de-a binelea! Si nu sunt vreo pretentioasa la mirosuri.
In fine, conduc disperata si cu lesinul in varful sufletului, ies de pe drumul agrar. Unde credeti?

Direct in tara bulionului. Da! Nu e gluma! Pays de buillon. Cu Museé de buillon, Restaurant de buillon...etc. Piscina de bulion, ferma de bulion, curcubeul de bulion, avionul de bulion. Ce sa mai, totul de bulion. M-am simtit ca o bacterie in placutza Petri. Lipsea agar-agarul.

Purced mai departe pe aripi de bulion, aterizez pe o autostrada. Boring. Conduc inca vreo 2 ore si ceva, 3. Ajung la Péage. Taxa de autostrada, 8 euro si ceva. Bag cardul in dracia aia, ba frate, nu vrea nici cu acatiste. Il scot, il sucesc, il invart. Nu vrea. Sun la ajutor acolo, botonu' rosu. Raspunde o tanti, ii dau cu bonsoair, je iun chesion, ma cart ne foncsion pa. Ma conversez eu cu tanti in franceza acolo, ba, si ii tot zicea ceva cu "droat". Numai ca idioata apasa pe butonul de raspuns dupa ce incepea fraza. Cred ca am intrebat-o de cinshpe ori pana m-am prins ce voia. Trebuia sa dau cu spatele si sa ma duc la casele din dreapta unde se platea cu cash. Cat m-am dat eu mare la tanti ca vorbesc franceza, s-au strans niste alti pretendenti la orificiul de card in spatele meu. Deja foiau in autovehicule. Ii fac semn lu' nenea din spate, bag in marsarier sa vada becu' alb si sa priceapa ca tre' sa dau inapoi. Da' de unde. Ma priveste tamp cateva secunde, apoi ii pica fisa, incepe sa faca disperat semne catre ala din spatele lui. Circul se repeta pana la ultima masina. Dau cu spatele, si, deoarece sansele sa te faci de failblog.org cresc exponential cu necesitatea, seriozitatea situatiei si numarul de privitori, sa fiu a naibi daca nu am realizat cel mai jenant marsarier din cariera. Mai sa daram toneta aia si nu alta. Dupa serpuiri penibile, injuraturi, 100 de manevre si vreo 3 minute eram eliberata de armata de followeri. Ma duc, platesc, plec mai departe.

Ajung in Paris, ajung la hotel, o pescuiesc pe pretena mea, intru in parcare, parchez, ne pravalim din fiara, apas botonu' de incoiat, nimic! Clipocea de parca aveam usa deschisa. Pretena mea 'ce: stiu io! Si taica-miu are aceeasi problema! Nici nu apuc sa compilez, ca o vad baga un degetzel in portiera si ca da cu usa, care usa scoate un zgomot sec, si reculeaza inspre inafara. Ea: cred ca s-a blocat pe incuiat. Eu clipesc des, dau o tura de porbagaj, bag un ochi, ca sa vezi! Avea dreptate! Usa era incuiata, fara sa se fi incuiat in lacasul potrivit. Eu, linistita ca, in mintea mea, daca s-a putut incuia cu deshtiul blondei de treij de kile, tre' sa fie cumva si o cale inapoi. Ba fratii mei albi! cred ca vreo 45 de minute ne-am chinuit. Ce sa faci in asa situatie la 11 noaptea in Paris? Zic, buey, daca nu razbim, o las asa, ca e incuiata parcarea, si vedem maine. Numai ca blonda n-a renuntat! Nu! Ma, a reusit, ma! Si dupa aia s-a si incuiat normal! Nu blonda, portiera.

Urcam in hotel, ne impopotzonam, plecam in oras. Ne intalnim cu inca o prietena, si purcedem la baut bere si sa mancat friptura la Black Dog. M-am facut bulion! Da' bulion! Nu prea mai am amintiri clare. Stiu ca friptura a fost foarte buna. Si ca barul era de roacheri. Si ca in timp ce vorbeam franceza cu taximetristul mi se parea ca sunt Moliére, ptiu! sa nu ma deochi!

A doua zi m-am trezit cam robocap. Mergem sa ne dam pe Sena cu vaporasul si sa mancam escargoti. In fine, ne-am plimbat, am facut osutajde poze. Ne-am intors. Turnul Eiffel. Ne punem noi ca shmekerele la cea mai mica coada. Ne-am tepit maxim, ca era coada la urcat pe scari.

Seara hai in centru sa mancam melci. Sunt topita dupa melci. In fine, am comandat, am mancat, inapoi la hotel. Ca a doua zi era duminica si trebuia sa plec.

Si-a venit duminica. Si-am plecat.

E, condusul inapoi a fost o feerie. Pentru ca GPS-ul meu s-a decis brusc ca stie o cale mai buna. Asa incat m-am trezit conducand intr-o zona unde pe ecranul GPS-ului meu erau (nu exagerez) vreo 15 strazi, perpendiculare, paralele, intersectate in fel si chip, iar eu conduceam ca OZN-ul in diagonala peste toate, fara sa fiu de fapt pe vreuna. Asa incat am luat-o la ghici pe fiecare iesire care mi-a iesit in cale, pana am reusit sa cadem de comun acord ca harbul meu nu e elicopter si ca e momentul sa alunece pe una dintre liniile de pe ecran.
Si-am plecat. Si-am ajuns la Peage. 22 de euro! Sa fac infarct la apoplexia inimii! Nu de alta, dar nu aveam cash, si cardul nu imi mergea. In fine, scormonesc, scurm, zgarm prin buzunare si posete, gesesc o bancnota ratacita de 10 euro, sunt salvata!




Si-am ajuns acasa. A fost frumos la Paris.

sâmbătă, 20 aprilie 2013

How to watch "House M.D." in 30 seconds

I've spent some parts of my last few days watching 2 seasons of House M.D. Besides the charisma of  Hugh Laurie and the amazing shaped eyes of Olivia Wilde I've decided that, medically speaking, the whole series is just a load of crap.

If you didn't watch it, and you think a summary will be nice, here! I made a diagram that might save you some time:


sâmbătă, 13 aprilie 2013

X-Men

La spitalul unde am fost inainte aveam un radiolog genial. Normal, era nascut in Romania.

Vin aici, ma astept ca toti radiologii sa fie oameni care au cel putin o vaga idee despre alcatuirea corpului uman. Sau macar a scheletului uman. Sau macar a morfologiei unei articulatii normale.

Wrong!

Prima experienta cu radiologia de aici: pacient cu fractura de sold vizibila de la aproximativ 3 metri de ecran (eu am vazut-o de la usa cum am intrat). Si eu nu-s radiolog.
Povestea pacientei: cazuse in urma cu trei zile pe sectia de interne. Internistul i-a facut radiografie, dar nu s-a uitat la poze, ca e internist si nu e treaba lui, citeste doar rezultatul trimis de radiolog : "fara semne de fractura".
Dupa 3 zile in care pacienta racnea si urla de durere ii face un CT. Iarasi, citeste ce-a trimis radiologul: fara semne de fractura. Moment in care omul se decide sa intrebe si chirurgii.

La spitalul unde eram rezultatul radiologului suna asa: "formatiune hiperdensa in lobul superior al plamanului , densitate specifica pentru cancer de nustiucare" sau, "semne de hiperdensitate in zona aripii iliace bilateral, tipice pentru Paget", si asa mai departe.
Aici suna cam asa: formatiune de o nuanta intre alb si negru care se intinde de la stanga la dreapta cu adancime din fata in spate si latime de sus in jos. Oasele sunt probabil acolo unde trebuie si nu excludem cu certitudine o fractura pe undeva.

Nu e nicio diferenta, asa-i?

Peste o vreme sunt in ambulator. Fac radiografie unei paciente, cu motivul scris clar in trimiterea la radiologie: suspiciune de fractura de vertebra lombara 3.
Vine poza: semnul de "stanga" mare cat vertebra, ghici unde? exact, pe corpul vertebrei 3 lombare. Moment in care iti pui intrebarea? De ce e nevoie de semnul de stanga la coloana vertebrala?

Dupa alte cateva zile preiau garda de la un coleg care trimisese la radiologie un pusti de vreo 12 ani ca-l doare umarul. Vine poza, fractura de humerus. Evidenta. Parea insa veche. Il intreb. A mai fost acu' vreo 2 saptamani la noi, ca cazuse tot pe mana aia dar i-au zis ca nu are nimic. Ma uit la poza veche. Fractura era mai mult decat evidenta. Urla la retina, nu stiu daca intelegeti. OK, ala de s-a uitat la el dintre chirurgi a fost tampit, sa zicem. Dar ma uit la ce-a scris radiologul: fara semne de fractura.

Ieri trimite colegul din ambulator (chirurgul visceral din postarea halucinanta de acu' 3 saptamani) o pacienta, accident de masina, "probabil fractura de glezna", si crede el ca si de stern. Fractura de glezna mai mult decat evidenta, nu insist. Explozie in maleola laterala. Poza de la stern de o calitate execrabila, ma uit pe CT-ul de torace deja facut de colegul panicat (i-a facut CT din cap pana-n picioare, nu exagerez). Fractura de stern mai mult decat evidenta. Ce scrie radiologul: "ar putea fi o fractura de stern daca pacienta are semne clinice". Am observat ca asta a scris in trimitere "suspiciune de fractura de stern". Pentru simplul motiv ca era ca@#t pe el de frica sa nu aiba pacienta ceva la inima sau plamani sau in zona si altfel nu ii facea radiologul CT.

As putea sa continui. Mai am muuuulte exemple de incompetenta crasa. Si sunt aici de doar 2 luni si ceva.

Si acum intreb: Voi ce credeti, se uita pe pozele alea sau citeste ce scriem noi la trimitere si daca scrie doar "excludere fractura" cum scriem toti din lene sa descriem exact ce suspiciune avem, da copy-paste la toate pozele cu "fara semne de fractura"?





joi, 4 aprilie 2013

The Human (Dead)Body

Fusai sambata trecuta la Antipa. Am tinut mortis sa vad expozitia The Human Body. Ati zice ca n-ar trebui sa prezinte atata interes pentru un chirurg, dar uite ca ba da.
Am vazut candva un documentar despre cum prepara cadavrele cei care creeaza exponatele, mi s-a parut fascinant. Eu una mi-as dona cadavrul sa mi-l impaieze. Ce alte variante ar mai fi?  De ingropat cu alaiul de popi nici nu se pune problema, nu vreau sa aud de asa ceva. Incineratul e o solutie. Dar asta cu impaiatul mi se pare o solutie si mai buna.
In documentar erau mult mai multe exponate, dar chiar si asa, a fost o experienta interesanta pentru mine.
Din mai multe motive:
1. Am fost cu nepotii mei (13 respectiv 10 ani) si cu varul lor (tot cam pe-acolo cu leatul).
2. Aveau expuse tot felul de tumori (educativ, parerea mea)
3. Erau expusi embrioni incepand cu 5 saptamani (parca) si pana la 15 saptamani. Fascinant.

Una peste alta, desi cadavrele in sine nu m-au dat pe spate (putine, nu foarte diferite de Marghioala si Nea Ghita din facultate - toate cadavrele aveau nume, recunosc ca nu mai stiu cum le ziceam), reactia celor mici a fost fascinanta pentru mine. Curiosi, interesati, nicidecum speriati.

Si-acu' ajung la dilema.
Nu zic ca nu inteleg ministerul Educatiei ca vrea acordul parintilor pentru a duce copiii la muzeu, e perfect intemeiata frica lor ca se va trezi un parinte sa se rascoale, si pe buna dreptate, poate. Poate unor copii le e frica sau ceva.
Dar. Ce nu inteleg este de ce s-a umplut internetul de polemici pe tema asta? In mod evident oamenii considera ca problema merita discutata.
Ce nu inteleg eu este: de ce este considerat ceva iesit din comun sa vedem alcatuirea unor corpuri umane in detaliu, real? De ce este corpul uman un tabu?

De ce este ok sa vedem poze, animatii, picturi cu disectii umane, dar nu este ok sa vedem ce au vazut cei care au facut desenele, schitele, picturile?